Sunt ferm convinsa ca nu se gandeste mai nimeni la judecata de apoi, e doar mai simplu sa-i judeci pe cei din jur decat sa te uiti la tine. Sau poate ca te uiti, dar doar in intimitate, cand esti tu cu tine insuti si iti dai seama ca de fapt tot ceea ce judeci la ceilalti face parte din ceea ce ai critica la tine si mai ales din ceea ce ti-ai dori pentru tine: un alt statut, o alta masina, un alt mobil, mai multa vointa, mai multi bani etc.

Judecata de sine e cea mai necrutatoare, chiar si pentru acele persoane care, de fapt cand se judeca, vor sa creada ca se incurajeaza: “Hai ca poti mai bine!” Si in cazul asta crezi ca esti mai prejos, ca nu esti suficient de bun si ca mai ai de lucrat la anumite capitole.

Nu vreau sa fac propagada, sa incep cu sloganuri de genul “Fii mandru de ceea ce esti, esti cel mai bun, nu schimba nimic!” Mi se pare destul de evident ca in marea majoritate a timpului credem ca putem deveni mai buni, ca avem lucruri de schimbat si puncte in care putem sa ne imbunatatim. Sustin cunoasterea de sine, incercarea de a ne schimba, mi se pare ca asa evoluam, crestem sau, mai bine zis, ne maturizam. A nu se intelege ca nu trebuie sa apreciem ce avem; ba din contra, trebuie sa facem asta din plin astfel incat sa ne dorim mai mult.